Ganduri...

   Ganduri ramase nepublicate de acum cativa ani:

 Am ajuns din nou fata in fata.... incepem sa ne intilnim din ce in ce mai des....cred ca viata a inceput sa ma loveasca mai tare...sau mai mult decat a facut-o pana acum. 

 Cum spunea un clasic - "Un fleac...m-au ciuruit!".....  cam asa ma simt acum. Ciuruit...de intimplari...situatii...o multitudine de sentimente pe care nu credeam vreodata ca le voi experimenta... Si totusi uite cum viata te invata... minte. Traiesti linistit in carapace timp de 30 de ani, te gandesti  - ce pacat, uite ce a patit cutarica - sau - vai, nu credeam ca i se va intimpla asa ceva lui...., eu nu as fi in stare sa trec prin ce a trecut el -  .... Ei bine, cand esti in fata faptului implinit, crede-ma .... trebuie sa rezisti... altfel tot ce ai facut pana acum se duce de rapa... ai un timp scurt in care trebuie sa hotarasti - merita sau nu merita sa continui!! 

    Exact!! tot ce ai facut pana atunci...tot depinde de o decizie luata in cateva secunde....este oare corect? Da? Nu? Daca ma uit la stiri probabil concluzia majoritara ar fi .... nu ...si pe urma ar trebui sa ma arunc de la balcon sau cine stie ce alta decizie lasa...  Nu...

O barca  ... in deriva

   

   Pai... ma uit pe postarile mele. Si zambesc. Un zambet nostalgic, cred. Te-ai schimbat! Principiile raman, dar s-a schimbat abordarea. Te modelezi dupa posibilitati, necesitati. Te apasa responsabilitatile si te innabusa, uiti in ce crezi si te lasi dus de val! Si fara sa stii ajungi pe o insula pustie! Tot drumul zici ca esti intr-o croaziera spre o viata mai buna si ... paff.. realizezi ca nu ai facut decat sa dai la vasle cu capul plecat, iar carma ai lasat-o libera ... si tot ce iti doresti nu mai conteaza... conteaza doar sa dai la vasle, sa mearga barca  ... doar esti barbat, esti stalpul casei  .... ai responsabilitati, esti adult  ... te apuci sa imbunatatesti barca, sa reziste la furtuni, la valuri mari si periculoase  .... investesti lacrimi, zambete, transpiratie, fire albite de par, nopti nedormite  ....  dar o faci orbeste  ... si zici ca e bine, acum tragi sa duci barca unde trebuie, si la sfarsit stai sa te odihnesti, sa arunci si tu o undita in apa, sa admiri peisajul, sa te bucuri de viata  .... asa ca strangi din dinti si mergi mai departe  ... si apare si minunea ... iti da puterea cat a 10 titani  ... o strangi in brate si vezi manutele si degetele alea micute  ... ochisorii inocenti care nu cunosc inca umbra, nori sau raze de soare  .... si iti dai seama ca miracole exista ... dar barca se opreste asa ca fugi la vasle ... si tragi de ele ... ai inca un motiv sa faci si mai multi km ... sa aduni si mai multe comori... stii ca exista cineva care va aprecia toate eforturile tale la final... dar tot timpul esti departe de minunea ta ... si nu ii mai simti caldura, energia ... si vezi doar norii negri de furtuna din jurul tau .. tunetele si crampele muschilor te fac sa strangi din dinti si sa iti dai seama ca nu o poti duce asa tot timpul ... ridici ochii si te uiti la vaslele partenerului  ... si ele se misca  ... dar fiecare are ritmul lui  ...  si mai rau  ..  fiecare are directia lui  .... asa ca lasi vaslele putin si vrei sa-i strigi ca nu merge treaba, ca trebuie sa unim directiile, ca riscam ca barca sa se rupa in doua .... dar zgomotul vaslelor ei este puternic ... valurile marii imi acopera strigatele ... si barca incepe sa se fisureze  ...  oboseala

 pune stapanire pe pleoape  ...  nu vrei decat liniste ... pace  ... simti ca nu esti in stare sa duci barca mai departe  .... te invinovatesti ca ai dezamagit pe toti ... te lasi inceput pe nisip cu capul intre maini  ... plangi .. te ascunzi .. iti este rusine  ... vai ... ce grozavie am facut? toti se asteptau la mai mult de la tine ... se aud voci peste tot in jur ... cum se poate? nu el, nu are cum!! aratau asa de bine impreuna! se intelegeau asa de bine!! vai si cu copilui ce se intampla??   ... si te simti vinovat de toate nenorocirile  .... cum ai putut?  nu mai pot da la vasle, dar uite  ... repar barca ... te ajut sa o impingi inapoi in apa ... iti dau si proviziile mele ... ma descurc eu ... stiu, te-am deviat de la itinerariul tau; stiu, vei intarzia; stiu, va fi mai greu de unul singur la vasle; dar mai sunt si alte porturi, alti vaslasi; eu nu mai pot, nu mai cred in barca asta....  merge intr-o directie gresita pentru mine  .... cum ? vrei sa stii de ce?  nu avem aceleasi viziuni ... cand am plecat la drum, eu eram ocupat cu aprovizionarea, cu intinsul panzelor, cu vaslitul... si am gresit lasandu-te singura la carma  ... ai mers in directia in care probabil ai crezut ca vrem amandoi ... m-ai intrebat probabil, eu nu mai stiu, dar chiar daca nu am raspuns, ai continuat drumul  .... nu mai conteaza a cui este vina ... conteaza unde s-a ajuns .... ADIO!

Un nou inceput

Salut! Nu ne-am mai vazut de mult. Nu stiu daca ti-era dor de mine, dar eu cel putin tot am cautat sa mai scriu cite ceva , dar nu am mai avut timp.Exact! Si stii de ce? Pentru ca la inceputul acestui an am facut un pas mare! Am reusit sa scap de una dintre marile greutati care ma trageau in jos si nu ma mai lasau sa respir - munca de birou. Asa ca mi-am dat demisia. Pur si simplu. Mi-am dat seama ca e mult mai bine sa iei atitudine atunci cind ceva e in neregula. Desi recunosc, mi-au trebuit 2 ani pentru a-mi da seama. Dar in cele din urma am facut-o. Si nu regret nici un pic gestul care l-am facut. Sincer! Abia acum imi dau seama ca schimbarile sunt bune. Pe bune. Desi multi ar spune ca nu e adevarat. Dar eu va spun - ebine. O schimbare iti un nou elan. Ai o alta atitudine atunci cind stii ca ai putut sa iei o decizie care poate iti va schimba viata. E ca si cum tu ai tine in propriile maini fraiele destinului tau. Intr-adevar este greu. mai ales partea de inceput. Vrei sa faci multe lucruri pe care nu le-ai putut face pina atunci. Esti dornic de cit mai mult. Esti mai strimtorat cu banii. Dar nu conteaza! Ai schimbat ceva in viata ta. Si in nici un caz nu este o schimbare in rau. Doar o persoana cu tendinte masochiste probabil si-ar schimba viata in rau. Sa fim seriosi!
Buun! Sti care a fost primul lucru pe care l-am facut dupa demisie? Era foarte mult timp. M-am trezit frumos undeva pe la ora 10, mi-am respectat tabieturile de dimineata si apoi linistit m-am indreptat spre centru. M-am asezat - tot linistit - la o masa pe terasa unui local din centru (nu-i dau numele ca nu facem publicitate gratuita aici :)) ) si, in timp ce imi beam ciocolata calda (jnu beau cafea) priveam, uimit, agitatia, graba, stresul oamenilor speriati sa nu intarzie la serviciu, sa nu supere sefii, si io stiu care alte mii de motive. Este uimitor cit de mult isi poate complica omul viata. Probabil altii aflasera deja ceea ce facu ceva ce imi doream desem si m-au luat ca exemplu, pentru ca pe acea terasa nu eram singur. Am observat inca vreo 2-3 persoane, fiecare la masa sa, cu cafeaua sa, privind linistiti si cu o usoara mirare spre furnicarul de pe strada. Zimbetul de pe fata lor nu arata decit relaxare si o oarecare desteptare. "Chiar asa eram si eu pina acum?"; " Asa de stresat si incruntat?" - Aceste intrebari apareau rind pe rind in niste bulinute frumos colorate deasupra capetelor noastre, exact ca in cartile de benzi desenate. Raspunsurile apareau de la sine in alte bulinute colorate - "Da! Dar asta a fost! Acum ai un nou inceput! Esti unul dintre cei norocosi! Ai avut curaj si ai primit o a doua sansa! Asa ca nu o da in bara!". Deci mare atentie! Dar nici prea multa ca apare stresul :)) ! Asa ca, precum spuneau niste mari artistii ai folclorului romanesc, iau viata in pula, nu in piept!
N.A.: Ne cerem scuze persoanelor care s-au simtit lezate de utilizare anumitor cuvinte considerate drept "de mahala"(cuv. piept, etc). Dar dorim sa metionam ca aceste cuvinte sunt in limbajul nostru din mosi-stramosi, putind fi considerate chiar arhaisme si devenind astfel o parte din tezaurul tarii noastre, mostenire lasata de stramosii nostri. Va multumim!

Niste randuri

E pacat! Va spun sincer. Simt ca nu mai traiesc. Toti in jurul meu spun ca nu mai stiu sa ma distrez. Am devenit morocanos. Nu mai stiu cum e sa te distrezi. Prietena merge singura la concerte si petreceri. Eu nu ma duc pentru ca muncesc. Sau cel putin asta e scuza mea. De fapt ma ascund in spatele serviciului, tocmai pentru ca nu stiu sa ma mai distrez. Mi-e frica sa nu ajung acolo si sa nu stiu cum sa ma distrez, sa stau ca idiotul si sa ma uit in stanga si in dreapta la toti cum danseaza, vorbesc, se simt bine. Nu mai stiu sa port o discutie normala cu cineva. Incep discutia si la un moment dat imi dau seama ca nu mai sunt la curent cu nimic din viata de zi cu zi. Nu am mai urmarit o emisiune TV sau sa ascult un post de radio de o bucata buna de timp. Ca sa nu mai zic de ziare, editoriale sau alte materiale informative. Norocul meu ca vecinul de deasupra asculta stirile cu volumul dat la maxim si asa mai aud si eu din pat cite ceva. Altfel nu aflam nici macar ca se opreste apa calda la mine in cartier.

Mda. Si ce e mai nasol e ca toate astea imi dau o stare de inferioritate. Ma simt - si o spun sincer - ca un prost. Si din cauza asta ma inchid in carapacea mea. Nu e corect. Si stiu asta. Nu e corect fata de familie. Fata de prieteni.

Asa ca vreau sa fac ceva in acest sens. Chiar vreau!! M-am saturat sa raman in urma, sa ma uit tot timpul din spate, de pe ultimele locuri. Vreau sa fiu eu cel din fata, de la pupitru, cel care vorbeste multimii. Si voi reusi! Va promit!!

P.S. : Cred ca o sa incep cu o carte :). E mai linistit.

Timpul - prieten sau dusman ?

O pauza destul de mare. Nu din lipsa de subiecte. Din lipsa de timp. Ciudat si timpul asta! Ai nevoie de el, atunci trece mai repede. Vrei sa savurezi un moment de placere, speri sa dureze o vesnicie - degeaba - timpul trece mult mai repede. Acum ti-e prieten, acum iti e dusman. Esti copil, iti doresti sa cresti cit mai repede, sa poti face ce vrei tu, sa nu mai depinzi de altii. Timpul trece greu. Imbatrinesti si ai vrea sa treaca timpul cit mai greu, sa apuci sa iti vezi nepotii, sa iti dai seama ca nu ai trecut prin viata degeaba. Timpul - acum ti-e prieten, acum iti e dusman. Desi nu il bagam in seama, e o parte importanta din viata noastra. Si daca nu ii acordam atentia cuvenita, se poate razbuna - ne fura tineretea, frumusetea, ne fura persoanele dragi, amintirile ..... . Timpul - prieten sau dusman ?

Speranta!

Stau de o ora si nu am ce face. Ma plictisesc in post. Mai am 2 ore si scap de biroul asta subred si prafuit, plin de hartii, hartiute, pixuri, lucruri total inutile .... . Uff! Ce plictiseala. Telefoanele suna, numai voci obosite, plictisite! Tot ce auzi este sunetul tastelor lovite cu ura de degetele deja prea plictiste si ele de aceleasi lucruri scrise zi de zi. Tot ce auzi este sunetul hartiilor rasfoite plictisit in cautarea unor lucruri care la ora asta sunt total inutile. Si in continuare ma plictisesc!! mai am o ora jumate'. Sa ies din birou! Dar unde sa ma duc? Peste tot doar fete plictisite, obosite de aceeasi rutina! Din cind in cind mai vezi cite o fata luminoasa dar nu pentru mult timp. Transformarea este brusca, exact ca in filmele cu vampiri. Fetele plictisite "sug" toata viata si lumina de pe aceasta fata. Si gata! Inapoi in intuneric ... Deja mi se stringe stomacul si am o senzatie de voma. Toate imi provoaca repulsie. Simt cum putin cite putin si eu devin una dintre aceste fete posomorate, cum pierd tot ceea ce inseamna viata si bucurie. Trebuie sa scap! O iau la fuga pe scari, in speranta ca voi scapa ..... . Si speranta devine din ce in ce mai mare cu fiecare raza de lumina care razbate prin intuneric, cu fiecare sunet pe care il aud. Ma scutur puternic de negura care ma inconjurase. Am reusit! Am scapat! Inca o zi care a trecut, inca o lupta cistigata! Plec spre casa bucuros de aceasta victorie, dar putin speriat de ziua care va urma ... Oare si maine voi reusi? Sau voi da gres si voi deveni si eu ca ei? Mi-e frica dar asta este viata - o lupta continua! O lupta continuua pentru supravietuire fizica, o lupta continuua pentru supravietuirea sufletului, pentru supravietuirea spiritului! Dar nu voi pierde atita timp cit cred ca va fi mai bine!

Remember !!

Mda! Remember ..... . Remember copilaria. Remember cum ma bucuram cind primeam 3 lei si puteam sa-mi mai cumpar un plic de timbre. Remember cum m-am intilnit cu cel mai bun prieten al meu - de la o simpla cearta la o prietenie de aproape 18 ani. Remember vacantele petrecute la tara. Remember cum am plins la sfirsit de clasa a patra. Remember scoala veche si sobolanul din laborator. Remember orele de traforaj. Remember "frunza" si alte jocuri ale copilariei. Remember petrecerile pe care le faceam. Remember Masterboy, Real McCoy, Mr. President si multi alti care ne incantau vacantele la mare. Remember serile petrecute la colt de strada, spunind bancuri , glume proaste si uneori fara perdea. Remember petrecerile de sfirsit de an facute in clasa cu un simplu casetofon. Remember first kiss. Remember meciurile de fotbal din curtea scolii. Remember Pocorschi care dadea cu stingul in dreptu' cind trebuia sa suteze. Remember orele de desen cu "Coropisnita". Remember Pheonix. Remember Busteni. Remember plimbarile cu trenul. Remember Revelioanele petrecute impreuna cu prietenii. Remember prima mahmureala. Remember Bac-ul si betia de dupa. Remember Comivana. Remember Jessica Jay si a ei Casablanca. Remember Prodigy si Firestarter. Remember Tanita - si inca ce amintiri. Remember prima oara cind ai fumat. Remember cum ardeam paienjenii de la wc-ul din curte la tara, cu o bricheta si un spray - cred ca era Denim. Remember petrecerile facute la tara, gratarele facute la 12 noaptea. Remember Raluca, Diana, Cristina, Sorina, Andreea, Monica si lista poate continua la nesfirsit. Remember Freddy Mercury. Remember Vacanta Mare. Remember meciurile de basket din curtea liceului. Remember betia de la sfirsitul clasei a 12-a. Remember cit de bine ne intelegeam si cit de uniti eram. Si mai sunt atit de multe. Remember........... . Si cu ce am ramas acum? Cu Remember. Intr-adevar amintiri frumoase, dar de ce doar amintiri si de ce asa de devreme.? Oameni buni avem doar 23,24 si poate unii si 25 de ani. De ce sa ramanem de acum cu Remember cind putem oricind repeta ceea ce eu doar o parte am enumerat aici. De ce? De ce s-a stricat totul asa de repede? Din cauza Banilor? Din cauza Maturizarii? Din cauza Mandriei? Din cauza unor Femei? De ce ? Eu cred ca nici unul din motivele acestea nu valoreaza nici macar un sfert din toate aceste amintiri si cite sentimente, incredere, lacrimi, zambete, imbratisari, sperante, ani din viata noastra am putut aduna in aceste amintiri. Eu imi doresc... Nu! EU VREAU SA ADUCEM INAPOI ACESTE VREMURI!Asa ca prieteni, daca cititi ceea ce am scris aici, dati-mi macar un mesaj sa stiu ca si voi vreti acelasi lucru. Mi-e dor de prietenii de atunci. Sincer va spun - aceste rinduri le-am scris cu lacrimi in ochi. Si nu am de ce sa va mint.

Un strigat de FURIE!!!

Trebuie sa scriu despre ceea ce am simtit zilele acestea, sentimentul care ma domina de vreo doua saptamani - FURIA. O furie ascunsa, innabusita de bunul simt al celor 7 ani de acasa, de sfaturile mamei, de pataniile din copilarie, de stirile de la televizor in care vezi clar rezultatele FURIEI si cit de fragila este totusi fiinta umana in fata pornirilor primitive. Dar, si intradevar exista un "dar", vine un moment cind toate aceste bariere, toate aceste obstacole nu mai pot face fata FURIEI care creste in noi cu fiecare zi, cu fiecare secunda; cu fiecare manelist care trece pe linga tine in tricou cu "Cor7e2", blugi din "EUROPA" si pantofi "bot de rata" made in OBOR; cu fiecare chinez - pardon - tigan oriental este termenul meu pentru aceste maimute incaltate cu sandale de 10 RON si imbracati cu aceeasi blugi de 1 an, care se urca in BMW-uri si Mercedes-uri de ultima generatie si se considera mari afaceristi, dar nu sunt in stare sa faca o afacere legala; cu fiecare cersetor pe care il vad la intersectie schiopatind, mergind in 2 maini, tarandu-se, orice pentru a primi "o mie de lei" care de fapt trebuie sa fie cel putin 10-20mii pentru ca te poti trezi altfel cu pomeniri de rude de mult decedate sau chiar cu o mare flegma pe parbriz; cu fiecare pusti care se crede sofer doar pentru simplul fapt ca stie sa porneasca cu "cu scartz" masina (o Dacie jegoasa si ruginita din 80, cu toba sparta intentionat de respectivu ca sa te trezeasca la ora 2 noapte cind poate si el sa conduca harbu') de fapt asta fiind singurul mod in care el stie sa plece de pe loc; cu fiecare tarancuta cu geanta "ELLE" si pantaloni de in transparenti cu chilotei de culoare verde (daca nu era cumva chilotu' de la costumul de baie); cu fiecare moderator TV (vezi Teo Trandafir) care promoveaza "in"culturi la ora de maxima audienta; cu fiecare minte incuiata care, doar findca un "Becali" ii spune ca Dumnezeu nu a vrut asa, el crede si pedepseste , invocind "Sodoma si Gomora", pe cei care nu fac precum "Becali"; cu fiecare aurolac care-ti umple dimineata de "miresme imbatatoare"; cu fiecare vecin aflat in pragul sinuciderii, care asculta saptamanal de la ora 6 sau de la cit o fi (in m.... masii) "Din Dragoste bre!" si alte emisiuni educative pentru repetentii sentimentali, de parca de educatie sentimentala am avea noi nevoie; s.a.m.d.
Acestea sunt doar o foarte mica parte, minuscula aproape, din elementele care alimenteaza FURIA, creind un monstru, o adevarata "bomba cu ceas", care in momentul in care "s-a umplut paharul", explodeaza , rezultatele fiind ... .... catastrofale. Ei bine acest sentiment m-a caracterizat in ultimele zile, chiar saptamani. Spre norocul meu se pare ca nu a fost decit o avertizare, nimic mai mult. Nu a urmat nici o "explozie", au fost doar niste mici scantei, stinse la timp de ratiune si nu in ultimul rand de oamenii care tin la mine si care au stiut sa taie firul rosu la timp pentru a evita "catastrofa". Ceea ce m-a facut sa realizez ca nu toate prostiile din viata merita atentia noastra, ca nu trebuie sa bagi in seama toate ifosele, oftaturile, vaietele si glumele porcoase ale celor cu care lucrezi, lipsa de incultura a sefilor, falsa importanta si "superioritate intelectuala" pe care si-o acorda acestia, ......... nici manelistul care trece pe linga tine in tricou cu "Cor7e2", blugi din "EUROPA" si pantofi "bot de rata" made in OBOR, s.a.m.d. . Nu!! nu merita atentia noastra! Tocmai atentia noastra e ceea care ii face sa se simta priviti, bagati in seama. Dar daca i-am ignora complet, daca nu am mai da deloc atentie? Ce s-ar intimpla daca ne-am concentra pe ceea ce merita cu adevarat - noi, familiile noastre, prietenii nostrii, hobby-urile noastre, muzica noastra, concertele noastre cu Deftones, (:))) Bloodhound si atatea altele?? Eu am incercat si va spun sincer ca acesti factori de stres, stiintific denumiti, nici nu exista. Am incercat si i-am ignorat - rezultatul: au disparut complet. Ei nu exista, ci noi ii cream prin imaginatia noastra prea bogata si prin FURIA pe care o stringem in noi. Tu ce crezi?

prima impresie..... intotdeauna importanta!

Hmmm... ce sa va spun sa fac impresie buna? Sau mai bine zis de ce sa fac o impresie buna? Pentru cine sa fac o impresie buna? Cine sunteti voi ca sa-mi storc eu creierii sa va scriu ceva frumos? Pentru ce sa-mi chinui eu imaginatia si asa nu prea bogata? Si de ce trebuie intotdeauna prima impresie sa fie importanta? De ce trebuie sa fim seriosi si cuminti si bine crescuti ca sa facem o impresie buna? De ce nu putem fi naturali? Vreau sa ma comport asa cum ma simt - sa urlu atunci cind nu mai rezist, sa-mi caut instinctele animalice de mult timp adormite, sa pling atunci cind nu mai pot duce povara grea a atitor probleme adunate intr-un timp atit de scurt, sa rad in hohote atunci cind aud o gluma buna ... ... . Nu se poate asa ceva - cum sa urli, sa plangi, sa razi - ce esti? "Animal"? Doar "animalele" se comporta asa. Asa ca stai cuminte in scaunul tau, intr-un vagon de metrou plin pana la refuz, linga un betiv care duhneste de la o posta a "Unirea"(asta in cel mai bun caz), si incerci sa iti dai seama cine te calca pe degetele de la picioare - tipa blonda cu blugi mulati care nu stie cum sa scape de betivul care se tot freaca de ea, sau de baba care iti indeasa plasele in fata si mormaie ceva din care nu se intelege decit - "... tineretul din ziua de azi... nesimtiti.... niste porci... oof Dumnezeule! De ce l-au impuscat pe bietul Ceausescu? "; iar in mintea ta nu auzi decit : "But I'm a creep, I'm a weirdo/What the hell am I doing here?/I don't belong here"